[ X ]
Metodologia de calculare a tarifelor și serviciilor acordate agenților economici – discutată la ANSA
12 Februarie

O ședință de lucru privind problema metodologiei de calculare a tarifelor și serviciilor acordate agenților economici s-a desfășurat la ANSA, transmite CURENTUL.

Participanții întrunirii, agenții economici din domeniul importului de produse alimentare de origine vegetală și animală, în comun cu reprezentanții Direcțiilor Agenției au supus dezbaterilor Proiectul Hotărârii Guvernului „Cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor, Nomenclatorul serviciilor și tarifele la serviciile prestate de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor”.

Reprezentanții Agenției dar și a businessului s-au expus pe marginea listei serviciilor incluse în Nomenclator, venind și cu unele precizări și propuneri de esență. Părțile au convenit la convocarea în timpul apropiat a unei noi ședințe pentru definitivarea proiectului menționat.

La ședința de lucru au participat Directorii Generali Adjuncți ANSA, Ion Toma și Ela Malai.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților