Aureliu Ciocoi, prim-ministru interimar al Republicii Moldova, declară că astăzi sărbătorim o zi care a fost și este relevantă pentru țara noastră – Ziua Europei.
„Fără îndoială, Republica Moldova își regăsește locul în Europa prin cultură, gradul de civilizație, dar și istoria sa. Ceea ce face un stat să se autoidentifice drept unul realmente european depinde de valorile, pe care le împărtășește în mod conștient societatea acestuia – mă refer la demnitatea umană, democrația, libertatea, supremația legii, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, toleranță, egalitatea și solidaritatea puternic pronunțată”, susține Ciocoi.
Tot el spune că semnarea acum șapte ani a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană a însemnat ancorarea țării noastre nu doar în procesele de cooperare politică și integrare economică cu UE, dar a și consolidat legătură noastră cu spațiul valoric european.
„Ne-am asumat clar și ferm să respectăm și să promovăm aceste valori. Echipa Europa este și un prieten care ne ajută în momentele dificile. Solidaritatea demonstrată de Uniunea Europeană în contracararea pandemiei COVID-19 este fără echivoc și înalt apreciată de țara noastră. În această perioadă au fost livrate tone de echipamente de protecție și sute de dispozitive medicale țării noastre. Republica Moldova a fost prima țara din vecinătatea estică care a beneficiat de donații de vaccin anti-covid din partea UE, fapt pentru care suntem profund recunoscători în mod deosebit României și corpului de funcționari europeni care au muncit pentru activarea mecanismului european de protecție civilă”, a mai spus Premierul interimar.
Cristina Pendea