Astăzi își sărbătorește ziua de naștere fostul președinte al țării, actualul lider al comuniștilor, Vladimir Voronin. Cu această ocazie, șefia socialiștilor Igor Dodon a venit cu un mesaj, informează CURENTUL.
„O personalitate remarcabilă a țării noastre, cel mai eficient șef de stat, cel mai autentic reformator al vieții sociale, politicianul cu o largă viziune patriotică și cu un caracter de oțel, Vladimir Voronin”, notează Dodon, pe Facebook.
Totodată, socialistul adaugă: „Ne cunoaștem personal, am trecut prin diferite vremuri și situații, și cu bune, și cu rele, dar de fiecare dată, cu fiecare an, respectul meu pentru dumnealui doar a sporit. Și eram sigur că odată și odată soarta ne va apropia din nou. Și sunt mândru că la această aniversare jubiliară a dumnealui, cea de 80 de ani, îi pot strânge călduros mâna, îi pot transmite cele mai sincere felicitări și putem privi ambii în aceeași direcție, cu noi planuri și noi perspective pentru Moldova”.
Igor Dodon mai spune: „Vreau să vă amintesc că acum 20 de ani, în 2001, Vladimir Voronin a preluat guvernarea țării, care se afla în condiții foarte și foarte grele, și a reușit, în opt ani de conducere, să realizeze cele mai vaste și calitative schimbări din istoria politică recentă a Republicii Moldova. A fost eradicată criminalitatea, întărită statalitatea, dezvoltată economia, susținută agricultura, au fost reparate drumurile, gazificate satele și păstrate raioanele. În acei ani a sporit mult vocea, puterea și prestigiul țării în relațiile cu partenerii externi. Azi, privind în retrospectivă, tot mai mulți oameni, inclusiv experții sociologi, recunosc deschis că perioada anilor 2001-2009 a fost cea mai strălucită perioadă din punct de vedere economic și social. Domnule președinte, la 20 de ani distanță, eu cred că e timpul să depunem un nou efort în salvarea țării. Împreună. Și cu același succes. Știu că aveți încă destulă energie și încă și mai multă înțelepciune. De aceea, ne va reuși. La Mulți Ani!”.
De menționat că, Vladimir Voronin s-a născut la 25 mai 1941 și are 80 de ani.
Mihaela Conovali