[ X ]
Mesaje de felicitare pentru USM cu ocazia aniversării a 70-a. Iată unele din ele
30 Septembrie

Pe data de 1 octombrie, anul curent, Universitatea de Stat din  Moldova sărbătorește cea de-a 70 aniversare. Cu această ocazie instituţiile – partenere din ţară, cît și de peste hotare, au transmis mesaje de felicitare, informează CURENTUL, cu referire la un comunicat.

Pe adresa rectorului au ajuns peste 30 de mesaje de felicitare din 16 ţări ale lumii. Iată unele spicuiri din ele:

Tudorel Toader, Profesor Universitar, Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a menționat:

„Vă rog să-mi îngăduiţi să vă adresez, atât în nume personal, cât şi în numele comunităţii noastre academice, expresia sentimentelor noastre cele mai sincere şi susţinerea deplină a întregii dumneavoastră activităţi de cultivare a standardelor de excelenţă în educaţie şi cultură”.

Rector, Acad. prof. Dr. Ioan-Aurel Pop şi Preşedintele Senatului, Pr. Prof. Dr. Ioan Chirilă:

„Cu ocazia împlinirii a 70 ani de la înfiinţare, rectoratul şi Senatul Universităţii Babeş-Bolyai doresc să-mi exprim întregul respect şi pentru activitatea deosebită şi pentru contribuţia majoră adusă de UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA la consolidarea cercetării şi la creșterea prestigiului învăţământului superior”.

Volli Kalm, Rector,Universitatea din Tartu

,,On behalf of the faculty, students, and staff of the University of Tartu, I wish you and your colleagues a happy celebration and all the success as you move on into the next phase of your university’s history”.

Iulian-Gabriel Bîrsan,  Rector, Universitatea « Dunărea de Jos» din Galaţi:

„Instituţie emblematică pentru învăţământul superior din Republica Moldova, Universitatea de Stat pe care o conduceţi reprezintă, dincolo de activităţile didactice şi de cercetare remarcabile derulate, dincolo de rezultatele şi recunoaşterea obţinută de-a lungul timpului, un catalizator al ideilor valoroase.

La aniversare, vă dorim din toată inima sănătate şi succes deplin în nobila Dumneavoastră misiune de valorificare a potenţialului studenţilor. Să reuşiţi mereu să îmbinaţi educaţia, cercetarea şi inovaţia, astfel încât să găsiţi şi să păstraţi cheia către o societate şi o economie a cunoaşterii! La mulţi ani, rodnici, luminoşi şi buni!”.

Rector Prof.univ.dr. I.V. Chiciuc, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail:

„Sunt convins că investigaţiile ştiinţifice şi noile descoperiri, creativitatea pedagogică, succesele remarcabile şi iniţiativă studenţilor, vor fi cheia în dezvoltarea Universităţii Dumneavoastră.   Dorim întregului colectiv al Universităţii de Stat din Moldova prosperitate, performanţe profesionale în domeniul educaţiei şi ştiinţei, inepuizabilă energie, noi idei geniale şi succes în realizarea lor! Fie ca absolvenţii Dumneavoastră să completeze noi generaţii europene de elita intelectuală! Sperăm în dezvoltarea fructuoasă a colaborării dintre universităţile noastre”.

Anastasia Borta

 

Inapoi la arhiva noutaților