O grupare criminală care își desfășura activitatea pe teritoriul Republicii Moldova și a altor state a fost destructurată. Membrii acesteia sustrăgeau, noaptea, telefoane mobile și tehnică de calcul din magazine specializate în vânzarea acestora, transmite CURENTUL.
Acțiunile de reținere au fost întreprinse de către angajații Direcției de Poliție a mun. Chișinău a IGP, în comun cu cei ai Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Rîșcani și cu sprijinul subdiviziunilor specializate.
Gruparea era formată din 6 membri cu vârstele cuprinse între 23 și 30 de ani, originari din mun. Chișinău și din sudul țării, anterior judecați pentru comiterea crimelor deosebit de grave.
Activitatea camuflată și bine organizată a fost monitorizată timp de jumătate de an, fiind acumulate probe concludente care demonstrează complicitatea figuranților în comiterea furturilor.
În urma unei operațiuni de amploare, organizată în comun cu organele de drept din Ucraina, indivizii au fost reținuți în orașul Dnepr, regiunea Dnepropetrovsk.
Aceștia au comis și pe teritoriul Ucrainei atacuri tâlhărești cu folosirea armelor de foc, furturi din bancomate și din case de elită. În urma perchezițiilor efectuate, la domiciliile acestora au fost depistate și ridicate corpuri delicte și instrumente cu care au fost comise infracțiunile.
În continuare, indivizilor le-a fost aplicată măsura preventivă pe un termen de 30 zile. Ulterior vor fi extrădați în Republica Moldova pentru ispășirea pedepselor.
Cristina Parfeni