[ X ]
Membri ai unei grupări criminale – reținuți și peste patru kilograme de hașiș – sechestrate
18 Martie

Recent, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord și Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, de comun cu ofițerii Inspectoratului național de investigații, au reținut membrii unei grupări criminale pentru circulație ilegală a substanțelor narcotice, în scop de comercializare, transmite CURENTUL.

Activitatea grupării criminale era desfășurată atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara țării. Anterior, în 2015, liderul acelei grupări, cu vârsta de 36 ani, a fost reținut pentru contrabandă cu peste 130 kg de hașiș (transportat din Spania spre Federația Rusă, cu tranzitarea Republicii Moldova), fapt pentru care în februarie 2020 a fost condamnat la 9 ani privațiune de libertate, sentință pronunțată în lipsa condamnatului, cu anunțarea lui în căutare. În iunie 2019, a fost reținut un grup de persoane, cu apartenență la gruparea criminală, specializat în comercializarea marijuanei și hașișului, cu sechestrarea a peste 12 kg de droguri, iar în octombrie 2019, a fost reținut alt membru al grupării, de la care a fost sechestrat peste jumătate de kilogram de hașiș, pe care-l primise spre vânzare de la însuși liderul grupării aflat în căutare. În decembrie 2019, a fost reținut încă un membru al grupării, chiar în momentul transmiterii a 0,5 kg de hașiș (operațiune realizată cu ajutorul unui investigator sub acoperire).

Ultimii membri, identificați la această etapă, ai acestei grupări criminale, au fost reținuți în martie 2020, de la care au fost sechestrate droguri, arme de foc deținute ilegal, fără acte de proveniență și automobile utilizate în activitatea criminală: peste patru kilograme de hașiș (care pe piața neagră ar valora peste 400.000 lei), două automobile – Toyota Land Cruiser și Volkswagen Phaeton (cu valoarea de peste 700.000 lei).

Patru membri ai grupării se află în stare de arest, alți doi, care cooperează cu autoritățile de investigație, sunt cercetați în libertate; iar alți doi – la moment se eschivează de la organul de urmărire penală (inclusiv capul grupării) – căutările continuă.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, membrii grupării criminale riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare și pentru infracțiunea de contrabandă.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților