[ X ]
MEI vrea să modifice Regulamentul cu privire la activitatea trenurilor de intervenție. Ce propune
23 Mai

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) propune spre consultare publică revizuirea actului normativ în vigoare cu privire la funcționarea trenului de intervenție al ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM), transmite CURENTUL.

Potrivit notei informative, actualul act normativ are prevederile depășite, generează cheltuieli nejustificate de ÎS CFM și se propune redactarea acestora.

Astfel, ministerul propune ca distanța dintre punctele de dislocare a trenurilor de intervenție să fie cel mult 200 km, iar echipele operative de lichidare a accidentului să fie amplasate la stațiile intermediare și anume: Ungheni, Căușeni, Etulia, Șoldănești, Lipcani, Ocnița, Cahul.

Se va interzice ocuparea liniilor de staționare al trenului de intervenție de alt material rulant.

Trenurile de intervenție trebuie să aibă material rulant, mijloace tehnice, utilaj, dispozitive, materiale, haine și instrumente de protecție. De asemenea, să aibă radiocomunicație de tren, comunicație radio între vagoane, telefon, stații radio mobile, legătură auditivă.

Controlul activității şi gradului de pregătire a trenurilor de intervenție se execută prin:

1) organizarea controalelor de către Șeful Serviciului Siguranța Circulației şi Lichidare Avarii, cel puțin odată în două luni;

2) efectuarea unor controale inopinate periodice, de către conducătorii subdiviziunilor Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților