Ministerul Economiei și Infrastructurii a inițiat procesul de elaborare a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu, pentru următorii 3 ani (CBTM), începând cu anul bugetar viitor, transmite CURENTUL.
Ședința a fost prezidată de Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin.
Elaborarea Strategiilor sectoriale de cheltuieli este parte componentă a CBTM și reprezintă prima fază a procesului bugetar, perioada când se stabilește politica fiscală, cadrul de resurse și politica în distribuirea cheltuielilor statului.
Astfel, prin Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii au fost instituite patru Grupuri de lucru responsabile de elaborarea strategiilor sectoriale de cheltuieli pentru anii 2019-2021 în domenii precum cel energetic, dezvoltarea sectorului privat, infrastructura calității și protecția consumatorilor, transporturi și infrastructura drumurilor. Fiecare Grup de lucru are ca președinte un secretar de stat din domeniul vizat, iar ca vicepreședinte – șeful direcției din ramura respectivă. În componența Grupurilor de lucru au fost incluși reprezentanți din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, instituțiilor subordonate ale Ministerului și altor instituții interesate (Ministerul Finanțelor, Cancelaria de Stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului), sindicatelor, patronatelor, mediului academic, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale (CALM).
În cadrul ședinței s-a stabilit ca membrii Grupurilor de lucru să înainteze propuneri de actualizare a strategilor sectoriale de cheltuieli subdiviziunilor de ramură vizate, reieșind din prioritățile de politici trasate pentru anii 2019-2021 și limitele preliminare de cheltuieli stabilite pentru fiecare sector în parte.
De asemenea, s-a convenit ca, până la sfârșitul acestei luni, să fie definitivate și prezentate Ministerului Finanțelor proiectele strategiilor sectoriale de cheltuieli, cu avizul Cancelariei de Stat pentru fiecare dintre acestea și propunerile parvenite din partea membrilor Grupurilor de lucru.
Cristina Pendea