[ X ]
[ X ]
[ X ]
Meciurile cu Andorra și Rusia se vor desfășura fără spectatori
11 Martie

În baza hotărârii Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, prin care se interzice, în perioada 10 martie – 1 aprilie 2020, organizarea și desfășurarea manifestărilor/măsurilor/întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, cu revizuirea ulterioară a termenului menționat, în funcție de situația epidemiologică, Federația Moldovenească de Fotbal a decis ca meciurile amicale Moldova – Andorra (programat la 26 martie, ora 19:45, Arena Mică a Complexului Sheriff, Tiraspol) și Moldova – Rusia (programat la 31 martie, ora 19:45, Stadionul Zimbru, Chișinău) să se dispute cu porțile închise, FĂRĂ SPECTATORI, transmite CURENTUL.

Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței comune dintre Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Meciurile amicale Moldova – Andorra (programat la 26 martie, ora 19:45, Arena Mică a Complexului Sheriff, Tiraspol) și Moldova – Rusia (programat la 31 martie, ora 19:45, Stadionul Zimbru, Chișinău) vor fi transmise în direct de canalul Prime TV.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților