[ X ]
[ X ]
Meciurile amicale cu Rusia și Andorra au fost suspendate
18 Martie

În urma deciziei Parlamentului Republicii Moldova de a decreta stare de urgență în țară pentru 60 de zile, în legătură cu pandemia COVID-19 și după ce UEFA a anunțat astăzi reprogramarea tuturor partidelor din luna martie pentru luna iunie curent – meciurile amicale programate pentru 26 martie cu Andorra și pe 31 martie cu Rusia au fost suspendate, transmite CURENTUL.

La ședința extraordinară a UEFA cu conducătorii federațiilor naționale, cu reprezentanții cluburilor europene, ai Ligilor și ai FIFPro, care s-a desfășurat astăzi prin videoconferință, s-a mai decis ca turneul final al Campionatului European, care trebuia să aibă loc în vara 2020 să fie reprogramat cu exact un an, adică pentru perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Forul de la Nyon a stabilit ca prioritate încheierea sezonului competițional în desfășurare. Pentru aceasta a fost constituit un grup de lucru cu participarea ligilor și a reprezentanților cluburilor pentru a examina soluțiile calendaristice, care ar permite finalizarea actualului sezon și orice altă consecință a deciziilor luate astăzi.

În condiții de criză internațională, Federația Moldovenească de Fotbal va lua toate măsurile necesare pentru binele fotbalului nostru și al oamenilor din țara noastră.

Ce ține de meciurile amicale ale Naționalei Moldovei programate pentru această lună, FMF va face tot posibilul ca acestea să fie reprogramate pentru o dată ulterioară.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților