Socialiștii, astăzi, în cadrul unor declarații de presă, au vorbit despre situația în domeniul educației. Totodată, reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au venit cu unele măsuri prioritare, în acet sens, informează CURENTUL.
Adrian Lebedinschi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a declarat că starea actuală și problemele din țară au fost însoțite de o scădere a numărului de studenți și cadre didactice.
„Reformele cardinale care au fost în domeniul educației în anii 2010-2019 nu au dus la rezultatele așteptate de societate, iar problemele legate de obținerea unei educații de calitate rămân actuale”, a susținut parlamentarul.
Prin urmare, el a venit cu unele măsuri prioritare:
Creșterea numărului de secții și cercuri;
Creșterea salariului în educație;
Majorarea locurilor bugetare în învățământul superior;
Pregătirea cadrelor calificate;
Asigurarea cu tehnică de calcul a instituțiilor de educație timpurie;
Orientarea profesională a copiilor, începând cu vârsta de 13 ani;
Dotarea instituțiilor de învățământ general cu echipamente de laborator.
Mihaela Conovali