Conducerea Serviciului Vamal a delegat mai mulți factori de decizie din cadrul Aparatului Central pentru a se deplasa în cele mai tranzitate posturi vamale de frontieră, în perioadele cu flux sporit. Aceștia au ca sarcină monitorizarea implementării acțiunilor de fluidizare a traficului transfrontalier, precum și sincronizarea acestora cu cele întreprinse de autoritățile omoloage din statele vecine, astfel încât să fie asigurat un control expeditiv pe ambele părți ale frontierei, transmite CURENTUL.
Măsura se înscrie în setul de acțiuni de fluidizare întreprinse de către Serviciul Vamal la indicația Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, lansată în adresa autorităților responsabile de gestionarea traficului transfrontalier.
Acțiunile întreprinse vizează preponderent redistribuirea colaboratorilor vamali, suplinirea echipamentelor de control, precum și utilizarea tuturor pistelor. De asemenea, în cazul atestării unui flux sporit, controlul vamal este efectuat inclusiv de către șefii posturilor vamale și adjuncții acestora.
Totodată, în vederea optimizării procedurilor de control, fraudele vamale depistate de către inspectorii din prima linie urmează a fi preluate de către specialiști din cadrul subdiviziunilor specializate, care vor fi prezenți în post în regim 24/7, astfel încât să fie exclus riscul tergiversării controlului vamal din cauză că inspectorul de pe pistă este implicat în documentarea fraudei consemnate.
Serviciul Vamal mai amintește și despre introducerea, din data de 19 iulie 2016, a Coridorului Verde la patru dintre cele mai solicitate posturi vamale: Sculeni, Leușeni, Giurgiulești și Tudora. Prin urmare, cetăţenii care nu deţin bunuri ce necesită a fi declarate pot opta pentru Coridorul Verde, în timp ce Coridorul Roşu este destinat persoanelor care transportă mărfuri care presupun achitarea taxelor vamale aferente.
De asemenea, precizăm că Serviciul Vamal a demarat deja proiectul de extindere și modernizare a celor mai tranzitate posturi vamale, precum și dotarea acestora cu echipamente performante de control. Extinderea acestor posturi va permite o gestionare mai eficientă și mai operativă a fluxurilor transfrontaliere, care s-au majorat semnificativ în ultimii ani.
În aceste condiții, Serviciul Vamal recomandă participanților la traficul transfrontalier tranzitarea tuturor posturilor vamale de frontieră existente, în vederea evitării suprasolicitării doar a unora dintre acestea. Informația privind posturile vamale de frontieră poate fi găsită accesând Harta interactivă a punctelor de trecere, disponibilă pe pagina web a Serviciului Vamal.
Participanții la traficul transfrontalier își pot planifica ruta optimă, accesând pagina web a instituției, rubrica TRAFICUL ON LINE, unde au posibilitatea să vizualizeze în timp real numărul unităților de transport care se află în punctele de trecere cu cele mai mari valori de trafic.
Potrivit informațiilor parvenite din teritoriu, în dimineața zilei de ieri erau consemnate aglomerări în punctul de trecere „Tudora – Starokazacie”, însă, după intervenția conducerii Serviciului Vamal în adresa administrației autorității vamale din Ucraina, s-a reușit degajarea traficului pe ambele părți ale frontierei. La celelalte posturi vamale, actualmente, circulația se desfășoară în regim normal, nefiind atestate valori mari de trafic.
Cristina Parfeni