[ X ]
Marta Kos la Chișinău: „Păstrați încrederea, eforturile pentru UE merită”
12 Noiembrie

Marta Kos, comisarul european pentru Extindere, ieri, în cadrul conferinței comune cu vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a transmis trei mesaje-cheie pentru Republica Moldova. 

„Sunteți pe drumul cel bun. Acest lucru a fost confirmat săptămâna trecută, odată cu publicarea raportului nostru anual, care monitorizează progresele înregistrate în procesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a menționat oficialul.

Marta Kos a menționat că urmează multă muncă, reforme și schimbări ale legislației: „Ne așteaptă mult mai multă muncă de făcut. În următorii ani, va trebui să vă aliniați legislația la standardele europene. Vă rog să vă păstrați determinarea. Păstrați încrederea în voi înșivă. Continuați să mergeți înainte. Calea reformelor pe care urmează să o începeți va merita efortul. Efortul a dat roade, îmbunătățind viața oamenilor. Ne-a adus într-o comunitate bazată pe valori și pe supremația legii, fără precedent în istoria Europei”.

Comisarul a subliniat că „unitatea națională este cheia succesului”.

„Astăzi este momentul să ne unim. Să combatem corupția, să lăsăm definitiv în urmă sărăcia și să-i punem pe oligarhi acolo unde le este locul: în spatele gratiilor”, a conchis Marta Kos, la Chișinău.

Inapoi la arhiva noutaților