[ X ]
Marș dedicat Zilei Naționale a României și împlinirii celor 101 ani de la Marea Unire
28 Noiembrie

Asociația „Generația Unită” va organiza un marș dedicat Zilei Naționale a României și împlinirii celor 101 ani de la Marea Unire, transmite CURENTUL.

Astfel, Asociația invită pe toţi cei care sprijină ideile unioniste și cauza națională să participe la acest marș.

„Evenimentul va avea loc pe 1 decembrie, începând cu ora 14:00, în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, acolo unde se vor ține un șir de cuvântări dedicate țării-mamă România și se vor intona piese patriotice. De la monument vom porni într-un marș spre clădirea Sfatului Țării, de pe strada Alexei Mateevici, locul unde s-a votat „unirea pe vecie” cu România”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit autorilor, la eveniment și-au anunțat prezența și mai multe organizații unioniste din dreapta Prutului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților