Marina Tauber, deputat al Partidului „Șor”, candidatul formațiunii – exclus din cursa pentru șefia Primăriei Bălți, în cadrul unui briefing de presă, a reiterat că se pregătesc să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde sigur vor avea câștig de cauză și, totodată, a vorbit despre membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) care au votat pentru excluderea sa din cursa electorală, informează CURENTUL.
Tauber a amintit că toți membri au fost numiți recent și ei, odată cu intrarea în funcție, ar fi trebuit să renunțe la preferințele politice, „însă n-a fost să fie”
Potrivit politicianului, Sergiu Gurduza – pe lângă funcția de membru al CEC, este în continuare consilier în Cabinetul Președintelui Parlamentului, „șeful lui este Igor Grosu”. Ludmila Lupașco, pe lângă funcția de membru CEC, este și consultant principal, șef adjunct al Direcției Juridice în cadrul Aparatului Președintelui, „deci șeful ei este Maia Sandu”. Iar Alexandru Musteață, membru al CEC, este și consilier în Cabinetul Prim-ministrului, „șeful lui este Natalia Gavrilița”.
„Și să nu uităm de persoana preferată a puterii actuale – domnul Pavel Postica, numit în CEC la propunerea Președintelui”, a adăugat ea.
Marina Tauber în context a întrebat: „Cum pot pretinde ei că sunt imparțiali, când conducătorii lor sunt oponenții noștri?!”
„Statul Republica Moldova nu poate avea viitor cu asemenea practici. Nu înțeleg de ce toți tac și închid ochii la aceste fărădelegi. În alte situații și cu alte guvernări, cu siguranță ONG-urile și ambasadele nu ar fi tăcut”, a subliniat ea.
Cristina Gurez