Până la sfârșitul acestei veri și locuitorii satului Jora de Jos din raionul Orhei vor putea circula noaptea fără frică pe străzi, acestea vor fi iluminate, datorită demarării unei noi etape a unui proiect mai amplu, implementat cu succes de noul primar al comunei Jora de Mijloc, Marina Tauber, transmite CURENTUL.
Jora de Jos va fi al treilea sat al comunei, după Lopatna și Jora de Sus, ale cărui străzi vor fi iluminate în proporție de 100%.
Lucrările au început joi, 12 iulie, iar administrația localității susține că urmează a fi finalizate în decurs de o lună și jumătate. Conform proiectului, urmează să fie iluminate toate străzile din sat. Pentru aceasta vor fi utilizate 342 de becuri LED și 15 km de cablu. La efectuarea lucrărilor vor fi antrenați șase electricieni.
Aceasta reprezintă o nouă etapă a realizării programului electoral prezentat locuitorilor comunei la alegerile locale noi, a declarat Marina Tauber, menționând că astfel intenționează să realizeze punct cu punct toate promisiunile. „Nu cred că lucrările lansate astăzi sunt un mare act de eroism. Este ceea ce trebuie să facă orice politician și orice ales la nivel local sau central – adică să realizeze ceea ce le propune oamenilor în campaniile electorale. Din păcate, în politica moldovenească nu este așa, dar noi, echipa Partidului ȘOR, intenționăm să facem o altfel de politică. Și am demonstrat că putem”, a declarat Marina Tauber, care este și vicepreședinte al Partidului ȘOR, condus de primarul de Orhei.
Anterior, și în satul Jora de Sus, raionul Orhei, a fost dat în exploatare sistemul de iluminare stradală, implementat de Asociația Obștească „Pentru Orhei” în cadrul Proiectului „Uniunea Orheiul NOU”. În localitate au fost instalare zeci de kilometri de cablu nou, peste 200 de lămpi LED economice și au fost modernizate substațiile electrice.
Totodată, la sfârșitul lunii iunie, iluminarea stradală a fost realizată și în satul Lopatna al comunei Jora de Mijloc, raionul Orhei. Proiectul a fost realizat grație primarului comunei, vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, la mai puțin de o lună de la preluarea mandatului.
Amintim că Marina Tauber a câștigat din primul tur alegerile din Jora de Mijloc, datorită un program concret de acțiuni menite să transforme localitatea în una model. Platforma electorală a Marinei Tauber presupune modernizarea totală a infrastructurii locale, care prevede reparația capitală a drumurilor, instalarea unui sistem de iluminat stradal, deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale, precum și investiții în economia Jorei de Mijloc.
Cristina Pendea