[ X ]
Marijuana de circa 300 mii lei – confiscată de polițiști
24 Noiembrie

Angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Direcției generale urmărire penală a IGP, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, au reținut două persoane care produceau și comercializau „marijuana”, transmite CURENTUL.

În urma măsurilor speciale de investigații s-a stabilit că membrii grupării, prin repartizarea rolurilor bine determinate, dobândesc droguri sub formă de „marijuană”, pe care le distribuie și le comercializează pe teritoriul țării.

A fost reținut un bărbat cu vârsta de 40 de ani, originar din raionul Dondușeni, anterior condamnat pentru infracțiuni similare.

În urma perchezițiilor efectuate, în automobilul acestuia au fost depistate mai multe pachețele din polietilenă cu marijuană.

Ulterior a fost reținut și liderul grupării, acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 33 de ani, originar din orașul Comrat, care avea rolul de a cultiva plantele de cânepă în fâșiile forestiere din localitate, ulterior le prelucra și le transmitea spre comercializare.

La domiciliul acestuia au fost găsite mai multe pachețele din polietilenă pentru ambalarea și dozarea drogurilor, cântar la scară mică, utilaj destinat cultivării plantelor de cânepă, semințe de cânepă, precum și o sacoșă cu marijuana.

În rezultatul perchezițiilor, a fost ridicată o cantitate de aproximativ 3 kg de marijuana, cu o valoare totală de aproximativ 300.000 lei.

Persoanele au fost reținute pentru 72 de ore, ulterior instanța de judecată a aplicat măsura preventivă sub formă de arest pe un termen de 30 zile.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârșit de un grup criminal organizat”, riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților