Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, se retrage din cursa prezidențială în favoarea candidatului unic, Maia Sandu. Anunțul a fost făcut acum cîteva minute în cadrul unui briefing de presă, informează CURENTUL.
Marian Lupu a declarat că RM trebuie să-și continue parcursul său european, aceasta fiind singura cale reală prin care putem moderniza țara.
„Viitorul Președinte trebuie să fie un factor de decizie în politica internă. Am analizat ultimele date și am constatat că, suntem, practic, la același procentaj, însă, am avut și alte date care ne-au pus pe gînduri și ne-au determinat să cîntărim lucrurile dincolo de interesele de partid. Este vorba de modul cum am putea intra în turul II, candidatul PDM și cel al PAS și ce evoluții se anticipează. Concluzia este că în turul II, candidatul PAS are șanse ceva mai mari să-l învingă pe Igor Dodon, pornind de la un bazin mai larg, pe care îl poate atrage conjunctural”, a precizat Lupu.
Totodată, el a spus că, obiectivul PDM nu, este pur și simplu, să cîștige o întrecere electorală, obiectivul PDM este ca alegerile să fie cîștigate de candidatul pro-european cu cele mai mari șanse în turul II.
„Retragerea mea este una tactică, bazată pe responsabilitate politică, bazată pe analize sociologice și pe expertize profesionale. Mesajul pe care îl transmit electoratului democrat este să sprijine candidatul pro-european cu șanse – rămas în cursă, cel cu șanse reale de a-l învinge în turul II pe Igor Dodon”, a mai spus Lupu.
Andriana Cheptine