Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, candidat la prezidențiale, a făcut astăzi, în cadrul unui briefing de presă, totalurile celor trei vizite efectuate în luna septembrie – la Bratislava, New York și Bruxelles, informează CURENTUL.
Marian Lupu a declarat că, făcînd un bilanț al acestor vizite, a constatat patru puncte importante.
„Unu – am încercat și gîndesc că am reușit, să facem ca RM să fie prezentă în cadrul unor foruri și dezbateri pe plan european și mondial.
Doi – RM are tot sprijinul conducerii UE, a statelor membre, a președinției actuale a UE pentru parcursul său european. Acest sprijin a fost exprimat deschis, foarte ferm și depinde în continuare de noi de intensitatea reformelor, sprijinul politic, economic, financiar pentru a ridica condițiile de viață a moldovenilor la nivelul standardelor europene”, a enumerat democratul.
Totodată, Marian Lupu a menționat că, un alt punct important este că, are mesaje concrete de apreciere și de sprijin pentru echipa pe care o conduce – PDM.
„A fost spus tranșant că PDM este văzut ca locomotiva procesului de integrare europeană a RM. Cea mai importantă, serioasă, organizată, stabilă, consecventă în promovarea proiectului european al RM. Patru – M-am bucurat foarte mult să simt și să-mi fie exprimat sprijinul ca și candidat pentru cursa prezidențială. Acest sprijin e și mai important fiind exprimat la o etapă post-electorală, din momentul alegerii în funcția de Președinte, în speranța că anume așa se va întîmpla. Colegii din structurile europene și-au reiterat deplinul suport prin preluarea masivă a finanțărilor din Fondurile europene pentru importante sectoare din țara noastră, dezvoltarea lor: medicina, agricultura, investiți, infrastructură”, a spus el.
În context, Marian Lupu a anunțat că de aici încolo PDM se concentrează doar pe acțiuni în interiorul țării.
Andriana Cheptine