[ X ]
Marcel Dumbravan, propus de CSP pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
24 Iunie

Consiliul Superior al Procurorilor a desfășurat proba interviului în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, informează CURENTUL.

În conformitate cu prevederile cadrului normativ aplicabil, candidații înscriși în concurs au fost intervievați și evaluați de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor în baza următoarelor criterii de apreciere:

a) conceptul de management și dezvoltare instituțională;

b) motivația de accedere în funcție;

c) gândirea critică, raportarea la valorile profesionale și angajamentul instituțional;

d) exprimarea clară și logică, inclusiv în cadrul discursului susținut în timpul interviului;

e) experiența și competența profesională;

f) autocontrolul și rezistența la stres;

g) abilitățile manageriale;

h) etica profesională și buna reputație.

În urma desfășurării interviurilor și a completării fișelor individuale de evaluare, Consiliul a anunțat că Marcel Dumbravan a acumulat 76,64 puncte și Octavian Iachimovschi a acumulat 72,44 puncte.

Astfel, în temeiul prevederilor legale, Consiliul Superior al Procurorilor a hotărât să propună Procurorului General interimar candidatura lui Marcel Dumbravan pentru numirea în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.

Inapoi la arhiva noutaților