[ X ]
Marcel Darie: Mi-am suspendat activitatea politică în favoarea Asociației Patronale. Ce se va întâmpla cu partidul
7 Februarie

Activistul Marcel Darie a decis să-și suspende activitatea de lider de partid, urmând să se concentreze pe activitatea Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari, a cărui președinte este, informează CURENTUL.

„În legătură cu activitatea politică va pot spune că întotdeauna am luptat pentru dreptate și am fost categoric împotriva fenomenului corupției din societatea noastră. Consider că statul trebuie să creeze condiții egale pentru participarea în viața politică a tuturor partidelor, iar finanțarea să vină în mod egal din buget pentru toți actorii politici. De aceea, la etapa actuală vreau să mă concentrez pe direcția Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari, organizație obștească, în care am onoarea să activez în calitate de președinte. Iar activitatea politică în scurt timp va fi suspendată”, a declarat Darie.

Astfel, el a confirmat că, în curând, se vor produce modificări în conducerea partidului Frontul Salvării Naționale, fiind ales și un nou președinte. „Evident că timpul meu pentru activitatea politică încă va veni pe viitor și nu contează funcția de lider de partid, ci palmaresul public și social”, a precizat politicianul.

Darie a mai spus că, fiind o persoană combativă și ambițioasă, a decis să se concentreze pe un domeniu foarte complicat și adeseori cu o percepție controversată în societate. „În domeniul Dezvoltarii Imobiliare avem la moment probleme enorme de esență și sarcini strategice foarte concrete, pe care împreună cu toată echipa Asociației dorim să le rezolvăm. Consider că noua funcție este o provocare pentru mine și sunt sigur că voi trece testul cu succes, iar peste o perioadă vom avea rezultate foarte bune în comunicare, promovare, dar și în realizarea concretă a proiectelor”, a declarat președintele Asociației.

Cristina  Pendea

Inapoi la arhiva noutaților