Delegația Poliției de Frontieră, condusă de șeful instituției, Fredolin Lecari, a participat în or. Lvov, Ucraina, la Conferința Internațională a statelor membre UE și Parteneriatului Estic, cu genericul „Securitatea frontalieră în acțiune. Succes în parteneriat”, transmite CURENTUL.
Evenimentul a reunit la discuții reprezentanți ai autorităților de frontieră din Moldova, Ucraina, Belarus, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Polonia, Turcia, precum și delegațiile FRONTEX, EUBAM, EUAM, OSCE.
Participanții au abordat diverse subiecte relevante, în contextul Managementului Integrat al Frontierelor, cum ar fi: tehnicile și metodele moderne de control al frontierelor, gestionarea fluxurilor migratorii, combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, consolidarea cooperării interinstituționale la nivel național și internațional.
Fredolin Lecari a prezentat informațiile cu privire la experiența Poliției de Frontieră în implementarea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni la traversarea frontierelor statelor membre UE, provocările întâmpinate, dar și succesele care au făcut posibilă obținerea acestui regim facilitat de circulație.
Conferința s-a desfășurat în data de 15 martie curent, fiind organizată de către Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Comitetul grăniceresc de stat al Republicii Belarus în comun cu Organizația Internațională pentru Migrație, în cadrul proiectului „Strengthening Surveillance and Bilateral Coordination Capacity along the Common Border between Belarus and Ukraine” SURCAP Phase II.
Cristina Parfeni