Începând cu 1 octombrie 2021, toți beneficiarii de alocații lunare de stat vor primi prestația în cuantum majorat, transmite CURENTUL.
În dependență de categoria beneficiarilor cuantumul alocației lunare de stat este majorat:
– cu 550 lei, pentru 2611 beneficiari din categoria persoanelor cu dizabilități din rândul militarilor a căror dizabilitate este cauzată de: rănire, contuzionare, schilodire sau afecţiune în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi în timpul îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar sau special, în perioada participării la acţiunile de luptă pe teritoriul altor state, în timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl inclusiv persoanelor trimise în deplasări de serviciu de către ministere, departamente, întreprinderi şi organizaţii, persoanelor inapte de muncă care au venit în anul 1986 din zona de înstrăinare şi au dobândit cetăţenia Republicii Moldova, precum şi persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare în timpul îndeplinirii serviciului militar sau special.
– cu 500 lei, pentru 21 beneficiari din categoria copiilor persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, copiilor participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedați;
– cu 325 lei, pentru 68 beneficiari din categoria persoanelor decorate cu ordine și medalii pentru muncă asiduă și serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial;
– cu 250 lei, pentru 34985 beneficiari din categoria participanților la cel de-al Doilea Război Mondial, participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, participanților la acțiunile de luptă din Afganistan, precum și participanților la acțiunile de luptă de pe teritoriile altor state, soților supraviețuitori ai participanților la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acțiunile de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedați, ori ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, unuia dintre părinții participanților la acțiunile de luptă în timp de pace sau la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova căzuți la datorie sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, decedați, precum și victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917 – 1990.
Menţionăm că, cuantumurile alocaţiilor lunare de stat conform noilor prevederi, au fost ajustate fără implicarea beneficiarilor.
Astfel, mijloacele financiare pentru achitarea prestației, în mărime de 29,5 milioane lei, au fost transferate, astăzi, 13 octombrie 2021.
Reamintim, achitarea prestațiilor sociale se efectuează prin intermediul instituţiilor bancare sau oficiilor poştale din ţară.