Mâine, 18 decembrie, de Ziua Internațională a Migranților, va avea loc premiera online a documentarului „Dor de casă”, în regia Dianei Vlas, transmite CURENTUL.
Potrivit organizatorilor, filmul abordează tema migrației și redă emoțiile diasporei revenite acasă, care privește realitatea din sate dintr-un alt unghi. Totodată, regizoarea și-a propus ca, prin relatările protagoniștilor, să-i determine pe alți moldoveni să se reîntoarcă la baștină. Documentarul e structurat pe poveștile a trei familii, pe care dorul le-a readus în Republica Moldova. Pentru realizarea lui, regizoarea a mers prin mai multe sate, comunicând direct cu oamenii.
„Pe lângă aceste familii, regăsim satul moldovenesc cu peisajele sale, la început cam sumbre, cu multe case părăsite și străzi pustii. Un moment frumos, surprins de noi, au fost pregătirile pentru Crăciun. Am surprins momente când sătenii, lucrează cot la cot, pentru a se ajuta unii pe alții. Aceste imagini te fac să-ți fie dor de viața de cândva, din satele noastre”, susține regizoarea Diana Vlas.
Ideea documentarului „Dor de casă” a fost prezentată în cadrul proiectului WeDocMigration, organizat de OWH Studio, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare și cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Menționăm că evenimentul de lansare va avea loc la ora 19:00 și va fi difuzat live pe privesc.eu si paginile de Facebook UNDP Moldova, Dor de casă și OWH Studio. Pelicula va fi disponibilă publicului larg timp de 10 zile.
Doina Buruiană