[ X ]
Maia Sandu: „Vom rămîne vigilenţi pînă la capăt şi vom clarifica împreună fiecare încălcare”
13 Noiembrie

Candidatul la funcţia de Preşedinte din partea forțelor pro-europene, Maia Sandu, a declarat, în cadrul unui briefing de presă după închiderea secțiilor de vot, că încă dinaintea acestei campanii electorale a știut că guvernarea nu vrea să plece, informează CURENTUL.

Maia Sandu a declarat că, după o campanie murdară, a fost astăzi martoră a unei zile plină de încălcări.

„Totuşi, nu ne-am lăsat intimidaţi, ne-am prezentat la vot într-un număr foarte mare. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor care şi-au făcut datoria civică şi care au transmis un semnal clar autorităţilor! Aţi demonstrat astăzi o mobilizare extraordinară împotriva tuturor aşteptărilor. În special, le mulţumesc concetăţenilor noştri din diasporă, care au parcurs sute sau chiar mii de km pentru a ajunge la secţiile de vot şi care au aşteptat ore în şir la coadă”, a afrmat Sandu.

Totodată, Maia Sandu a menţionat că, din păcate, aceste alegeri au fost organizate prost. „Noi am solicitat anterior să se suplimenteze numărul de buletine şi, mai ales, să deschidă noi secţii de vot în regiunile unde sunt stabiliţi mai mulţi cetăţeni ai RM: Franţa, Italia, România. Solicitările noastre au fost ignorate şi-n consecinţă astăzi buletinele de vot s-au terminat la Londra, Bologna, Bucureşti şi Paris. Sute de oameni nu au putut să voteze. Această situaţie este inacceptabilă. La fel, cerem Serviciului de Informaţie şi Securitate să investigheze ce s-a întîmplat cu cele 6 mii de buletine de vot destinate secţiilor de vot din Portugalia, pentru a ne asigura că nu au fost folosite pentru fraudă electorală”, a punctat ea.

Maia Sandu a mai spus că deţine informaţii şi despre mai multe încălcări de pe teritoriul RM. „Sunt cazuri de cumpărare a voturilor, violenţă împotriva observatorilor, incidente în care mii de cetăţenii din stînga Nistrului a fost aduşi la vot în mod organizat, folosind resurse administrative. Analizăm aceste incidente şi aşteptăm rapoartele observatorilor. Acum avem o sarcină importantă, să ne păstrăm calmul, să ne focusăm pe încheierea votării în diasporă şi să supraveghem procesul de numărare a voturilor. Vom rămîne vigilenţi pînă la capăt şi vă promit că vom clarifica împreună fiecare încălcare, caz în care oamenii nu au putut să voteze. Nu le vom permite să vă fure votul! Sunt încrezătoare că am pornit împreună cu Dvs. schimbarea, cu care cu toţii avem nevoie”, a conchis Sandu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților