Maia Sandu, șef al statului, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de Președinte al Republicii Moldova, în cadrul unui briefing, a mulțumit poporului pentru că a ales calea europeană, informează CURENTUL.
„Vă sunt recunoscătoare tuturor! Fie că ați votat în țară sau peste hotare voi ați decis că Moldova trebuie să meargă către pace și bunăstare. Toate voturile au fost la fel de importante. Ieri și azi s-a demonstrat că fiecare vot contează. Suntem un tot întreg, suntem o familie. Am câștigat o luptă grea de care atârnă soartă țării”, a menționat ea.
Politiciana a spus că, totodată, ieri a fost „un atentat asupra democrației și a poporului nostru, asupra aspirației noastre de a fi parte a păcii”. „Dușmanii poporului nostru își doresc o țară divizată și înapoiată. Bandiții au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune, dar moldovenii s-au unit și au rămas drepți. Noi am înțeles mesajul dumneavoastră, știm că trebuie să facem mai mult pentru reformarea justiției”, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, ea a remarcat că este nevoie de „o mobilizare generală”, pentru că „mai avem o bătălie de dat” – turul al doilea al alegerilor prezidențiale.