Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, transmite CURENTUL.
Discuțiile s-au referit la situația de securitate din regiune și problema refugiaților care părăsesc țara vecină fugind de război.
„Șefa statului i-a mulțumit Președintelui Iohannis pentru ajutoarele oferite de România pentru oamenii din Ucraina ajunși în Republica Moldova, precum și pentru disponibilitatea Bucureștiului de a asigura coridor verde pentru admiterea acestora pe teritoriul Uniunii Europene”, se spune într-un comunicat de presă.
Cei doi șefi de stat au discutat și proiectele agreate la ședința comună a Guvernelor din luna februarie, precum și alte subiecte de pe agenda bilaterală.
Președinta Maia Sandu s-a referit la faptul că cetățenii Republicii Moldova deja pot folosi servicii de roaming la tarife reduse atunci când călătoresc în România, iar în curând vor fi pornite proiecte de infrastructură locală și construcția podului de la Ungheni.
„Trebuie totodată să avansăm în procesul de interconectare a rețelelor electrice ale țărilor noastre. Avem o agendă plină, care reflectă o relație prietenească, de parteneriat strategic, între țările noastre”, a afirmat Președinta Maia Sandu.
Ulterior, cei doi oficiali au făcut declarații pentru presă.
Cristina Pendea