[ X ]
Maia Sandu s-a întâlnit cu un grup de parlamentari din Lituania
26 Iulie

Șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu o delegație condusă de Zygimantas Pavilionis, șeful Comisiei parlamentare pentru afaceri externe a Seimas-ului Republicii Lituania.

Discuția a vizat cooperarea bilaterală și procesul de aderare la Uniunea Europeană a țării noastre. Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul oferit de Lituania de-a lungul timpului, inclusiv în obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE.

Interlocutorii au abordat riscurile de securitate din regiune, declanșate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și despre efectele acestuia asupra economiei țării și asupra sectorului energetic. Președinta a subliniat că autoritățile de la Chișinău sprijină antreprenorii și creează condiții pentru creștere economică, aceasta fiind și o garanție pentru consolidarea democrației în țara noastră.

Lituania este un partener de încredere pentru Moldova. Prin intermediul Programului de Promovare a Democrației și Cooperare pentru Dezvoltare a finanțat realizarea a 145 proiecte în Republica Moldova. Țările noastre au o cooperare excelentă în domeniul apărării, a afacerilor interne și managementul frontierelor. La fel, Lituania a sprijinit dezvoltarea capacităților instituționale ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 

Inapoi la arhiva noutaților