[ X ]
Maia Sandu s-a întâlnit cu Mitropoliții Bisericilor ortodoxe din Moldova: Statul și Biserica trebuie să acționeze solidar
21 Aprilie

În Joia Paștelui ortodox, Maia Sandu i-a salutat la Președinție pe Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, și pe Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, transmite CURERUL.

Președintele a discutat cu cei doi ierarhi despre încercările grele prin care trece astăzi lumea și țara noastră.
“I-am îndemnat să fie alături de enoriașii lor în această perioadă dificilă, când problemele cotidiene ale oamenilor sunt amplificate de sentimentul de frică și nesiguranță, cauzat de războiul din Ucraina, și le-am mulțumit pentru că au sprijinit, alături de întreaga societate din Moldova, refugiații din țara vecină.

Statul și Biserica trebuie să acționeze solidar, atunci când este vorba de sănătatea și siguranța oamenilor. Și avem cu toții de câștigat, când slujitorii Bisericii predică respectul, compasiunea și buna înțelegere între oameni și popoare, în numele unui viitor comun prosper și pașnic”, a declarat șeful de stat.

La finalul celor două întrevederi, Maia Sandu i-a felicitat pe Mitropoliții Bisericilor ortodoxe din Moldova cu ocazia apropiatelor sărbători de Paști, le-am urat sănătate, liniște și pace.

Inapoi la arhiva noutaților