[ X ]
Maia Sandu s-a întâlnit cu ministra de Externe a României: Vom continua să lucrăm împreună
20 Iunie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat-o luni, 19 iunie, la Chișinău pe Luminița-Teodora Odobescu, Ministra de externe a României, aflată în prima sa vizită de la preluarea mandatului.

„Am felicitat-o pe Ministra Odobescu cu prilejul noii funcții și i-am mulțumit că Republica Moldova continuă să fie o prioritate pentru România”, a declarat șefa statului.

Președinta a subliniat că în cadrul întrevederii s-a discutat despre procesul de aderare la UE, reformele pe care le facem, dar și agenda bilaterală.

„România a fost și rămâne un susținător puternic al Republicii Moldova. Vom continua să lucrăm împreună pentru a promova prosperitate, stabilitate și valorile comune, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale râului Prut”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Inapoi la arhiva noutaților