[ X ]
Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu un grup de membri ai Parlamentului European
26 Septembrie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu un grup de membri ai Parlamentului European, aflați în țara noastră pentru a monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie.

În cadrul întrevederii, șefa statului a atras atenția asupra acțiunilor persistente de influență externă care amenință procesul democratic. Președinta a menționat finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, rețelele menite să faciliteze cumpărarea voturilor, campaniile de dezinformare, atacurile cibernetice și pregătirea potențialelor violențe drept instrumente prin care se încearcă subminarea voinței liber exprimate a alegătorilor.

Șefa statului a subliniat că autoritățile Republicii Moldova depun eforturi coordonate pentru a contracara aceste acțiuni, dar a evidențiat importanța unei monitorizări vigilente, care să scoată la iveală tentativele de manipulare și să contribuie la protejarea integrității alegerilor.

Președinta, în calitate de garant al suveranității, și-a reconfirmat angajamentul de a apăra dreptul cetățenilor la un proces electoral liber și corect, subliniind că doar moldovenii trebuie să decidă pentru Moldova – aceasta fiind esența suveranității. 

Inapoi la arhiva noutaților