Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat cu reprezentanții mai multor organizații de tineret din țară, informează CURENTUL.
Subiectele abordate cu tinerii s-au referit la felul în care văd ei viitorul lor acasă, rolul și calitatea educației, obstacolele în calea antreprenorilor începători, precum și interacțiunea cu instituțiile statului.
Șeful statului a remarcat că, în pofida greutăților, tinerii fac voluntariat, promovează valorile europene, se implică în proiecte educaționale, de mediu, de dezvoltare a comunităților și, foarte important, încearcă să facă afaceri aici, acasă.
„Determinarea lor de a schimba lucrurile în bine și de a face din Moldova o țară modernă ne aduce optimism și încredere”, a menționat Maia Sandu.