[ X ]
Maia Sandu: „Redeschiderea dosarului cu privire la camerele de supraveghere este un mod de intimidare”
26 Octombrie

Candidatul la funcția de Președinte al R. Moldova din partea celor 3 partide – PAS, PPDA și PLDM, Maia Sandu, vine cu precizări referitor la dosarul penal redeschis de Procuratura Generală cu privire la procurarea camerelor de supraveghere pentru centrele de BAC, în perioada când Maia Sandu era ministrul Educației, transmite CURENTUL.

Maia Sandu precizează că, în perioada când își exercita funcția la minister, aceste camere au fost procurate conform cadrului legal și, deși Procuratura intentase dosar penal pe seama acestui caz, nu au fost depistate încălcări.

„În primăvara 2013 am lansat un concurs pentru a procura camere de supraveghere pentru a le instala în centrele de BAC. A fost desemnată o companie câștigătoare și aceasta, cu câteva zile înainte de începerea examenelor, a început a instala camerele. În acea perioada de la Procuratura Generală a venit o scrisoare că pe numele acestei companii s-a intentat un dosar penal și compania era suspectată că a importat în țară un alt fel de model de camere decât cel preconizat. Noi nu am lăsat să se stopeze instalarea camerelor până se va investiga cazul, noi doar le-am spus reprezentanților companiei că dacă se vor depista încălcări, nu le vom achita nimic. Vânzătorul a fost de acord. Câteva luni mai târziu, Procuratura a decis încetarea cazului. Deși s-a depistat că modelul declarat a fost altul, specificațiile tehnice erau aceleași și nu diferă de ceea ce a cerut Ministerul Educației. Procuratura a decis că vânzătorul a respectat legea și noi am achitat achizițiile făcute”, a spus Maia Sandu.

În context, liderul PAS susține că prin astfel de metode se încearcă intimidarea candidaturii ei.

„Dosarul cu privire la camere a fost redeschis și am aflat acest lucru din presă. Nu-mi rămâne decât să cred că este o modalitate de intimidare. Asta este încă un exemplu cât de „corecte și libere” sunt alegerile, faptul că guvernarea face orice ca să intimideze candidații”, a spus Maia Sandu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților