Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că decizia Consiliului European de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană (UE) este „un obiectiv spre care am mers mulți ani și pe care l-a susținut majoritatea cetățenilor”, informează CURENTUL.
„Statele UE și-au exprimat dorința de a susține Republica Moldova (RM) în procesul de a ne alătura familiei europene. Suntem recunoscători”, a menționat oficialul, adăugând: „cetățenii, instituțiile statului, societatea civilă au muncit consecvent pentru aceasta.”
Maia Sandu a spus că decizia Consiliului European „nu schimbă peste noapte lucrurile în țara noastră, dar ne oferă un sprijin mai mare pe calea dificilă pe care mergem.”
„Statutul de țară candidată ne oferă o direcție clară de dezvoltare, sprijin pe această cale și, mai important, speranță.
Suntem o țară mică, vulnerabilă, care va fi în mai multă siguranță în familia țărilor europene. Apartenența la UE înseamnă integrare cu piața europeană, cea mai mare și bogată piață din lume”, a mai spus Președintele.
Șeful statului a remarcat că decizia anunțată ieri este „în primul rând, reușita cetățenilor”.
„Știm că avem mult de lucru. Guvernul, Parlamentul și Președinția vor continua să muncească zi de zi alături de administrația publică locală pentru ca dezvoltarea localităților, dezvoltarea țării să continue”, a adăugat oficialul.
Potrivit Maiei Sandu, grație voinței cetățenilor, „astăzi țara noastră are șansa de a se dezvolta, apropiind standardele de cele europene, în această perioadă dificilă și dominată de incertitudine.”
„Alinierea tuturor forțelor politice, societății civile, instituțiilor, cetățenilor este necesară. Atingerea obiectivului de integrare europeană depinde de fiecare dintre noi. Moldovenii s-au mobilizat exemplar ca să ajute refugiații, cu siguranță ne putem mobiliza ca să ne ajutăm pe noi înșine”, a subliniat ea.
Președintele a accentuat că proiectul pe care-l începem acum va dura mai mulți ani.
„E proiectul generației noastre, iar succesul lui depinde de noi toți. Noi ne asumăm orice preț politic pe care va trebui să-l plătim, sarcina noastră e să facem totul ca oamenii să trăiască în pace, stabilitate și ca să mergem înainte. Locul Republicii Moldova e în familia europeană”, a conchis șeful statului.