Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut azi, în deschiderea celei de-a doua Conferințe internaționale pentru prevenirea și combaterea violenței față de fete și femei și a violenței domestice, nevoia implicării mai active a familiilor și școlii în combaterea acestui fenomen. La fel, șefa statului a pledat pentru formarea unei generați de femei educate, independente economic și afirmate profesional.
„De-a lungul anilor, femeile curajoase au obținut, prin luptă, dreptul la vot, educație și profesie. Acum, generația noastră mai are o luptă de dus, cu o problemă dureroasă pentru țara noastră și pentru întreaga lume – violența domestică”, a spus Președinta Maia Sandu. Șefa statului a menționat totodată că violența față de femei și violența domestică nu este o problemă privată, ci ne privește pe noi toți.
Potrivit Președintei Maia Sandu, odată cu ratificarea Convenției de la Istanbul, acum un an, autoritățile aplică mai multe măsuri în lupta cu violența domestică. Totuși, pentru a combate acest fenomen, avem nevoie de efortul fiecărei familii. „Fetele și băieții educați în respect și afecțiune vor ști să se respecte pe sine și să-i respecte pe alții. Avem nevoie și de solidaritate din partea bărbaților. Tații și soții trebuie să se implice în creșterea cu respect a copiilor. La fel, școala trebuie să fie locul în care profesorii condamnă violența, astfel încât fetele și băieții să crească într-un mediu fără violență și agresivitate”, s-a arătat convinsă șefa statului.
Președinta Maia Sandu a declarat, de asemenea, că pentru a combate violența împotriva femeilor și fetelor trebuie să oferim mai multe șanse de dezvoltare pentru ele, și odată cu ele – pentru întreagă societate. „Cu cât mai multe femei educate, independente economic și afirmate profesional vom avea, cu atât mai puternică și mai sănătoasă va fi societatea noastră”, a spus Președinta Maia Sandu.