Șefa statului a fost marți la Palanca, Ștefan Vodă, unde a discutat cu oamenii de acolo despre eforturile care se fac pentru a aduce Uniunea Europeană acasă la noi.
„Le-am vorbit despre primele rezultate în cadrul Programului Național „Satul European” și i-am încurajat să participe la acest program pentru cofinanțarea parcului fotovoltaic pe care și-l doresc”, a spus Președinta.
Palanca este localitatea cea mai de est a țării, la hotar cu Ucraina și de la începutul războiului, oamenii de aici au ajutat sute de refugiați.
„Localitatea este una model – dezvoltarea afacerilor în comunitate i-a permis autorității locale să crească bugetul și să investească în proiecte importante pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Casa de cultură, renovată de curând, poate fi un exemplu pentru alte localități rurale din țară despre cum trebuie să arate un cămin cultural modern”, a menționat șefa statului
Președinta Maia Sandu a mai subliniat că fondurile alocate de la bugetul de stat au completat eforturile comunității – în 2022, au fost reparați 12 km din traseul R31 – Tudora – Palanca. „Astfel de proiecte construiesc Moldova europeană și înseamnă lucruri concrete care îmbunătățesc condițiile de viață ale cetățenilor noștri”, a conchis șefa statului.