Noul Prim-ministrul ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, s-a adresat șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP) – demis de Guvernul Sandu, recent, precum și cetățenilor Republicii Moldova, informează CURENTUL.
„Îl somez pe cetățeanul Pînzari și pe toți cei care încalcă Constituția. Dacă ei se ascund în spatele deciziilor Curții Constituționale, vreau să-i atenționez că mai presus de toate este Constituția țării. Domnule Pînzari, sunt sigură că înțelegeți – fiecare acțiune ilegală a dumneavoastră din aceste zile înseamnă ani grei de pușcărie, pentru complicitate la uzurparea puterii de stat”, a declarat Sandu, cu referire la declarațiile lui Pînzari privind inițierea unei anchete de serviciu pe numele polițiștilor care și-au anunțat susținerea Guvernului Sandu.
În același timp, Maia Sandu s-a adresat cu un apel cetățenilor. „Mă adresez tuturor cetățenilor Republicii Moldova, înțeleg că doriți să veniți în stradă și să arătați că puterea este a poporului, însă, deocamdată, vă rog, să păstrați calmul – să rămâneți acasă, fiindcă noi ne dorim rezolvarea pașnică. Vă rugăm stați acasă – astăzi, dar să fim gata. Dacă ei vor merge la distrugerea totală a țării, noi, milioane de cetățeni, vom ieși să o apărăm”, a conchis Sandu.
Mihaela Conovali