Premierul Maia Sandu a transmis societății un semnal de alarmă în legătură cu Adunarea Generală a Judecătorilor, care se preconizează a fi desfășurată mâine, 27 septembrie, transmite CURENTUL.
În cadrul unui briefing de presă, Maia Sandu a specificat că modul în care s-a anunțat și organizat Adunarea de mâine aduce aminte de regimul care a fost.
„De succesul reformei justiției depinde viitorul acestei țări. Sau facem un salt spre civilizație și ne aliniem țărilor europene sau ne afundăm în trecutul post sovietic. Cunoaștem cu toții că, avem mari probleme în justiție. Am aflat despre multe cazuri cutremurătoare din presă. Datorită investigațiilor jurnalistice, știm cum are loc presiunea și hărțuirea judecătorilor care refuză să îndeplinească cerințele șefului. Am văzut cum persoane implicate în furtul miliardului intră și ies din sala de judecată cu zâmbetul pe buze. A venit momentul să arătăm că putem fi solidari, uniți contra hoției nepedepsite. Eforturile în reforma justiției au început să dea roade. Am văzut, după 3 luni, ridicarea imunității a unui judecător controversat. Avem judecători onești, dar și grupuri de interese care se opun reformei. Vineri, întreaga țară va urmări ce faceți. Așteptăm de la judecători să fie onești și echidistanți. Modul în care a fost convocată Adunarea de mâine ne aduce aminte de vechiul regim. Reformele în justiție vor continua. Suntem deschiși să discutăm și să îmbunătățim proiectele propuse”, a spus Maia Sandu.
Cristina Parfeni