[ X ]
Maia Sandu le-a urat succes polițiștilor moldoveni care vor asigura ordinea publică pe durata Jocurilor Olimpice din Franța
11 Iulie

Șefa statului a participat la ceremonia dedicată detașării, pentru participarea în misiuni de serviciu a angajaților Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de vară din Franța.

Președinta Maia Sandu le-a urat succes și o misiune reușită celor 13 polițiști și carabinieri care, alături de alte echipe internaționale, vor contribui la asigurarea ordinii publice la Paris.

„Evenimentele sportive de asemenea anvergură atrag milioane de oameni din toată lumea, iar invitarea Moldovei să contribuie la bunul mers al Olimpiadei este o reușită pentru țara noastră. Această misiune este un exemplu concret cum moldovenii contribuie la pacea și securitatea europeană și sunt sigură că polițiștii și carabinierii moldoveni o vor îndeplini la cel mai înalt nivel”, a spus șefa statului.

5

Inapoi la arhiva noutaților