[ X ]
Maia Sandu – la o întrevedere cu Alexandr Stoianoglo
26 Decembrie

Șefa statului Maia Sandu anunță că a avut o întâlnire cu Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, informează CURENTUL. 

Într-o postare pe o rețea socială, Sandu declară că a solicitat informații despre mersul investigațiilor pe dosarele de rezonanță, progresul și impedimentele în avansarea și soluționarea în instanță a acestora.

„Am accentuat că oamenii așteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupție să fie anchetate și pedepsite, iar banii furați să fie întorși statului. Oamenii, pe bună dreptate, vor să vadă rezultate reale ale activității procuraturii. Oamenii vor să știe că trăiesc într-o țară în care corupția este dur sancționată, iar oamenii cinstiți se află în siguranță”, comunică Sandu.

În același timp, șefa statului declară: „Am reiterat angajamentul meu în calitate de președinte pentru consolidarea statului de drept în Republica Moldova. Justiția poate funcționa cu adevărat independent doar având respectul și încrederea din partea cetățenilor. Iar pentru asta, judecătorii și procurorii trebuie să fie integri și buni profesioniști. Integritatea judecătorilor și procurorilor este garanția independenței lor”, a conchis Maia Sandu.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților