[ X ]
[ X ]
[ X ]
Maia Sandu, la lansarea INEL: Pe caractere și valori se construiește o țară liberă și prosperă
26 Februarie

Președinta Maia Sandu a participat, duminică, 25 februarie, la evenimentul de lansare a Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), unde a vorbit despre faptul că societatea de mâine depinde de fiecare cetățean, dar mai ales de fiecare om care lucrează în educație. 

Șefa statului a subliniat că rolul principal al INEL este să îmbunătățească nivelul calității predării în școli, să ajute pedagogii din toată țara în procesul educațional, dar, mai ales, să contribuie la promovarea valorilor și formarea de caractere.

„Pe caractere și valori se construiește o țară liberă și prosperă. Tragedia războiului din țara vecină ne arată foarte clar că o societate în care te poți dezvolta este o societate, în primul rând, pașnică și, bineînțeles, liberă. Aceasta este societatea pe care vrem să o construim”, a declarat Președinta.

Totodată, Președinta Maia Sandu a menționat că alegerea între pace și război, între democrație și tiranie, nu este o simplă discuție politică și că de această alegere depinde viața tuturor cetățenilor. „Educația prin valori nu este despre politica unui partid, este despre politica și misiunea firească a școlii, este despre datoria fiecărui profesor de a ajuta copilul să înțeleagă această realitate complexă și să aleagă conștient viitorul său”, a mai spus șefa statului.

Președinta a punctat că mizează pe contribuția fiecăruia la educarea unei societăți pregătite pentru viitorul european al Republicii Moldova: „Uniunea Europeană este, întâi de toate, un proiect al păcii, o familie de țări unde fiecare cetățean este liber să-și decidă soarta și să-și valorifice potențialul. Succesul nostru ca societate e în mâinile noastre. Este poate o misiune grea, dar nu există misiune mai importantă în Moldova de astăzi decât educația”.

Inapoi la arhiva noutaților