Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o ședință de lucru cu conducerea UTA Gagauz-Yeri, în frunte cu Bașcanul Irina Vlah, transmite CURENTUL.
Șeful statului a menționat că Administrația Prezidențială urmărește cu atenție evoluțiile din regiunea găgăuză și că mizează pe o colaborare constructivă cu guvernarea locală.
„Ne dorim ca oamenii din Găgăuzia să aibă o viață mai bună, așa cum ne dorim o viață mai bună pentru toți cetățenii țării noastre. Scopul nostru este ca fiecare localitate să beneficieze de oportunități de dezvoltare și de creștere economică”, a spus Maia Sandu.
Oficialii de la Comrat au informat-o pe șeful statului despre problemele autonomiei și despre proiectele în curs de desfășurare. La fel, s-a discutat despre necesitatea de a elabora un concept eficient al studierii limbilor română și găgăuză în regiune, astfel încât la absolvirea școlii tinerii din Găgăuzia să se simtă integrați plenar în societate.
Președintele Maia Sandu i-a îndemnat pe reprezentanții administrației publice locale din Găgăuzia să susțină reformele pornite în țară, în special în domeniul justiției și al combaterii corupției. De asemenea, a amintit despre nevoia de a consolida societatea și de a nu îngrădi libertățile democratice ale cetățenilor.
Pe final, Maia Sandu a declarat că va efectua o vizită în autonomia găgăuză, imediat cum se va încheia procesul de constituire a organelor de lucru ale Adunării Populare, recent aleasă.
Cristina Pendea