[ X ]
Maia Sandu, la Bruxelles, a discutat cu Federica Mogherini și i-a mulțumit pentru susținerea actulului Guvern
30 Septembrie

Prim-ministrul Maia Sandu a mulțumit Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, pentru susținerea oferită de UE actualului guvern încă din primele zile de mandat, în cadrul întâlnirii oficiale de la Bruxelles, care a precedat reuniunea celui de-al cincilea Consiliu de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, transmite CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, Maia Sandu a spus că s-a discutat despre cele 100 de zile ale actualului Guvern.

„Am discutat și despre măsurile serioase la implementarea angajamentelor pe care le avem în agenda actuală. Sunt reforme dificile, dar le vom implementa pentru binele cetățenilor. Vom avea grijă ca acțiunile propuse să fie implementate așa cum am promis. Mulțumesc tuturor celor care au dus negocierile cu noi la stabilirea agendei și pentru că ne-ați susținut când interesele R. Moldova erau supuse atacului. Vrem să vă mulțumim pentru sprijinul financiar, asistența tehnică de care R. Moldova beneficiază în toate domeniile. Vrem să învățăm cum ar fi mai bine să rezolvăm problemele cetățenilor”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, la întrevederea celor doi oficiali au fost abordate și subiectele ce țin de reglementarea transnistreană, securitatea energetică a Republicii Moldova, dar și efectele excelente ale implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) în țara noastră.

Premierul și-a exprimat dorința de a aduce colaborarea dintre UE și Republica Moldova la un nou nivel, atât în domeniul politic, cât și cel al securității și al dezvoltării economice. Oficialii au convenit să continue dialogul și peste câteva zile, când Federica Mogherini va întreprinde o vizită la Chișinău.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților