În ultima zi în Confederația Elvețiană, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Zürich cu conaționalii stabiliți în Elveția.
„Mi-au împărtășit speranța lor pentru o Moldovă mai bună. Cetățenii noștri doresc rezultate concrete în lupta împotriva corupției. Vor ca produsele moldovenești, cu valoare adăugată, să ajungă pe piețele europene. Își doresc zboruri mai accesibile spre Chișinău, poduri spre România, legături mai strânse cu Uniunea Europeană”, a spus șefa statului.
În discuții, Președinta a comunicat moldovenilor stabiliți în Elveția despre ce se face acasă. „Investim în infrastructură, susținem afacerile, avansăm reformele, ne îndreptăm spre UE. Aderarea Moldovei la UE este singura cale de a garanta securitatea țării și de a ne proteja democrația. Ducem o politică externă activă și ne facem temele, astfel încât să putem iniția negocieri de aderare cât mai curând posibil și să fim gata să devenim țară membră a UE până la sfârșitul deceniului”, a punctat șefa statului.
Totodată, Președinta Maia Sandu a menționat că cetățenii noștri stabiliți în Elveția sunt deschiși să ajute la transformarea țării: „Mă bucură întrebările privind modul în care cetățenii noștri de peste hotare pot contribui la progresul Moldovei. Îi îndemn să continue să sprijine democrația la alegeri, să investească în țară și, dacă este posibil, să revină acasă, să pună umărul la schimbarea Moldovei spre bine”.