„Și în acest an, am plantat și regenerat păduri de peste 7 mii de hectare. Alături de peste 15 mii de voluntari și silvicultori, am sădit 26,5 milioane de puieți: stejar, frasin, salcâm, paltin, ulm, plop și glădiță”, anunță șefa statului.
„Am dotat silvicultorii cu 14 seturi de utilaje noi, inclusiv tractoare, mulcere și rotovatoare și am semnat un acord de 200 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea sectorului silvic. Iar zilele trecute am semnat un decret prin care contractul de finanțare este ratificat. Le mulțumesc tuturor celor implicați – de la voluntari, pâna la partenerii de dezvoltare. Împreună suntem
#GenerațiaPădurii și contribuim la un mediu mai sănătos pentru Moldova”, a relatat Maia Sandu într-o postare publică.