Candidatul la funcția de Președinte, care a acces în turul doi, Maia Sandu a venit cu un mesaj de recunoștință către toți cei care au ieșit la vot și i-a îndemnat pe cei de la putere să renunțe la fraude și să lase oamenii în pace, informează CURENTUL.
„Oameni buni, noi vă mulțumim. Ieri în Moldova au câștigat oamenii. Voi sunteți marii câștigători ai primului tur. Ieri oamenii Moldovei au demonstrat că țara noastră se poate uni împotriva hoției și a fărădelegii, că țara noastră se poate uni pentru a înfrunta răul, că puterea oamenilor uniți face ca binele să învingă”, a declarat fosta șefă a Guvernului.
„Ieri, două treimi din cetățenii Republicii Moldova au votat pentru schimbare. Avem două săptămâni în față pentru a face această schimbare posibilă. Ați arătat că puterea poporului este imensă, iar pe 15 noiembrie vom fi și mai mulți și mai uniți”, a adăugat ea.
Totodată, Maia Sandu a mulțumit lui Andrei Năstase, lui Octavian Țîcu și lui Dorin Chirtoacă pentru sprijinul anunțat ceva timp în urmă.
Candidata PAS a venit și cu un mesaj către cei de la putere: „Renunțați la fraude, nu încercați să șantajați oamenii, nu puneți presiuni pe primari, pe angajații la stat, care nu vor să facă jocurile dumneavoastră murdare”.
Cristina Jicol