[ X ]
Maia Sandu i-a spus ministrului croat că R. Moldova este interesată să consolideze relațiile bilaterale
2 Februarie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al Croației, Gordan Grlić Radman, care se află într-o vizită de lucru în țara noastră, transmite CURENTUL.

Oficialii au discutat despre prioritățile guvernării de la Chișinău, despre reformele pornite în sectorul justiției și în cel economic, dar și despre provocările cu care ne confruntăm pe plan național și regional.

„Șefa statului a menționat că Republica Moldova este interesată în consolidarea relațiilor bilaterale cu Croația, în special în domeniul economic. Totodată, ea a subliniat că una dintre prioritățile guvernării e să repornească economia țării printr-o serie de reforme sistemice, care vor face sectorul mai atractiv și mai competitiv pe piața din regiune”, se spune în comunicat.

Un alt subiect al discuției a vizat parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a mulțumit Croației pentru sprijinul oferit țării noastre în parcursul său european și a menționat deschiderea noastră pentru implementarea noilor forme de cooperare cu UE.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților