Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, informează CURENTUL.
În cadrul întâlnirii, Sandu i-a mulțumit pentru scrisoarea de felicitare transmisă de Cancelarul german, Angela Merkel, cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale.
La fel, Președintele ales a accentuat că, pe perioada mandatului, va depune toate eforturile pentru a face din Republica Moldova un stat în care legile sunt respectate, iar instituțiile lucrează pentru binele cetățenilor.
În acest context, Maia Sandu a menționat că este necesară consolidarea relațiilor moldo-germane, și anume în domeniile-cheie precum democrația, societatea civilă, mass-media și proiecte de infrastructură.
„Sprijinul Germaniei în procesul de modernizare a țării noastre este esențial, mai ales în parcursul nostru european și în dezideratul de a spori nivelul de viață al moldovenilor. Doamna Ambasador Ganninger ne-a transmis disponibilitatea Germaniei de a ne susține în eforturile noastre de a reforma justiția”, a declarat Maia Sandu.
Mihaela Conovali