[ X ]
Maia Sandu, despre un dialog PAS-PDM-Platforma „DA”: „La nivelul deputaților de discută”
1 Iulie

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, menționează că schimbarea ministrului Sănătății ar rezolva parțial problemele din domeniu, acum calificând situația drept un dezastru total, transmite CURENTUL.

„Dacă se continuă așa, putem să ajungem într-un punct în care sistemul medical n-o să poată să mai ajute nici bolnavii COVID și nici ceilalți bolnavi. Deci, nu vom putea beneficia de asistență medicală elementar”, spune Maia Sandu.

De asemenea, ea menționează că și fruntașii PDM ar trebui să fie de acord cu această remaniere pentru că „suntem la limită”.

Cât privește un eventual dialog PAS-PDM-Platforma „DA”, Maia Sandu a spus că se duc anumite discuții acum.

„La nivelul deputaților se discută. Până acum, nu s-a ajuns la nicio înțelegere, dar de discutat trebuie, soluții trebuie căutate”, pe când dialogul la nivel de lideri Maia Sandu îl califică ca unul care nu este acum necesar:

„În momentul în care nu se vede lumina la capătul tunelului, nu văd de ce s-ar întruni la nivel înalt, dar discuții se duc și se vor continua discuțiile. Noi suntem obligați să căutăm soluții chiar atunci când nu sunt la prima vedere. Și o să încercăm să le căutăm în continuare”, a mai spus Maia Sandu pentru Radio Europa Liberă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților