Astăzi celebrăm Ziua Constituției Republicii Moldova. Cu acest prilej, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj, informează CURENTUL.
Maia Sandu spune că, Constituția noastră unește oamenii în jurul unui scop comun: viața fericită a cetățenilor într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, în care justiția este una funcțională, iar Omul e mai presus de toate.
„Sunt 28 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, care reglementează viața noastră publică și existența fiecăruia în parte, care asigură echilibrul nostru obștesc într-un stat de drept, într-o țară a libertăților, a echității și mulțumirii individuale.
Constituția noastră unește oamenii în jurul unui scop comun: viața fericită a cetățenilor într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, în care justiția este una funcțională, iar Omul e mai presus de toate. Drepturile și obligațiile cetățenești ne amintesc mereu de faptul că facem parte dintr-o colectivitate, că trebuie să ne respectăm reciproc și că toți fără excepție trebuie să respectăm regulile pe care le-am stabilit împreună. În pofida greutăților, vă invit să ne cunoaștem Constituția, să apreciem oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social, e strângerea de mână care ne aduce bunăvoința și buna înțelegere comunitară”, se spune în mesaj.